Mimesis:

                                                     Se poate discuta oricît despre
                                                    imaterialitatea lumii materiale;
                                                    Şi infinit mai mult despre materialitatea
                                                    Oricărei Lumi imateriale...

Calitatea principală a unei poezii rezidă nu în cuvintele propriu-zise ci în emoţia pe care (aceasta) o provoacă. Spre deosebire de proză, unde textul "imprimă" evenimentele, în poezie, acelaşi cuvînt le "vibrează", lăsînd -în general- loc la o gamă mai largă de implicare emoţională (sau cel puţin mai primară). În poezia clasică se foloseşte preponderent (sau exclusiv) rima, ritmul regulat al cuvintelor fiind perfect adecvat unei societăţi laice.
În mod evident stilul de construcţie -şi de receptare, în special- al poeziei are legături directe cu ritmul (specificul) societăţii care o generează/acceptă. Natura poeziei este, însă, şi un reflex de inadecvare (acceptată) cu acest ritm, cu aplicaţie generalizată sau particulară (obsesii); autorul "codifică" impresiile senzoriale -frecvent - dintr-o arie largă dar, subiectivate (stilizate) prin prisma cîtorva idei (obsesii, conjuncturi, conexiuni) relativ puţin numeroase.
O analiză statistică a frecvenţei cuvintelor, a sinoni­ melor utilizate pentru acestea, pune în evidenţă "portretul-robot" psiho-afectiv al autorului. Desigur, fineţea rezultatului (rezultatelor) depinde în mare măsură de vo­lumul (cantitativ) analizat. Se poate, de asemenea, pe baza datării calendaristice (utilizate comun în poe­zie) construi un model comportamental-obsesiv-tem­po­ral; se pot identifica momente cheie şi alte­rări / germi­nări / influenţe comportamentale.
Mai pronunţat în poezie decît în proză, autorul se descrie pe sine însuşi, stilizat, voit-alterat uneori - însă recognoscibil.

Axis MUNDI - Addenda -